GĂURÍT¹ s.n. Găurire. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

GĂURÍT², -Ă, găuriţi, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat², bortelit, bortit. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. Haină găurită. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

GĂURÍT s. v. găurire.

GĂURÍT adj. 1. perforat, scobit, sfredelit, străpuns, (înv. şi reg.) potricălit, (Mold. şi Bucov.) bortelit, bortit. (O piesă de metal ~.) 2. v. spart. 3. v. zdrenţuit. 4. v. cariat.

găurít s. n.