SPART¹ s.n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârşit, încheiere a unei activităţi. ♢ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.

SPART², -Ă, sparţi, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăţi, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ♢ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult şi cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăţi mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răguşit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălţăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

SPART s. 1. v. spargere. 2. v. despicare.

SPART s. v. împrăştiere, încetare, risipire, sfârşit, terminare.

SPART adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

SPART adj. v. bătut, biruit, distrus, hârâit, hârâitor, împrăştiat, înfrânt, învins, nimicit, răguşit, risipit, rupt, sfărâmat, sfâşiat, spintecat, uzat, zdrobit.

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut uşor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiţă ~.) 4. forţat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. v. jefuit. 6. străpuns. (Front ~.)

spart s. n.

SPART ~tă (~ţi, ~te) înv. (despre oştiri) 1) Care este împrăştiat. 2) (despre obiecte) Care este prefăcut în cioburi; sfărâmat; crăpat. /v. a (se) sparge