GENITÍV, genitive, s.n. (Gram.) Caz al declinării care indică dependenţa, apartenenţa, posesiunea şi îndeplineşte funcţia de atribut. – Din fr. génitif, lat. genitivus [casus].

genitív s. n., pl. genitíve

GENITÍV ~e n. lingv. Caz care indică posesia, apartenenţa şi dependenţa, răspunzând la întrebarea al (a, ai, ale) cui? /<lat. genitivus, fr. génitif

GENITÍV s.n. Caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenenţa, posesiunea şi îndeplineşte funcţia de atribut. [Var. genetiv s.n. / cf. lat. genitivus, fr. génitif].