INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. şi refl. A(-şi) strica buna dispoziţie; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

A (se) indispune ≠ a (se) învoioşa

A indispune ≠ a bucura

A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

INDISPÚNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

indispúne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. şi pl. indispúnă; ger. indispunând

A INDISPÚNE indispún tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer

A SE INDISPÚNE mă indispún intranz. A ajunge într-o stare de indispoziţie; a pierde buna dispoziţie. /<fr. indisposer

INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-şi) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].