IZBẤNDĂ, izbânzi, s.f. Victorie, biruinţă (în luptă). ♦ Reuşită, succes (într-o acţiune). – Din izbândi (derivat regresiv).

Izbândă ≠ înfrângere, neizbândă

IZBÂNDĂ s. 1. v. biruinţă. 2. v. victorie. 3. v. succes.

izbândă s. f., g.-d. art. izbânzii; pl. izbânzi

IZBÂN//DĂ ~zi f. 1) Succes deplin obţinut printr-un efort deosebit (într-o luptă, competiţie sportivă, într-un domeniu de activitate); biruinţă; victorie. 2) Rezultat bun obţinut în urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; reuşită; succes. /v. a izbândi