LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; lăturalnic. ♢ Arie (sau suprafaţă) laterală = mărimea suprafeţei unui corp prismatic, fără suprafeţele bazelor lui. Arie laterală = zonă situată la periferia teritoriului unde se vorbeşte un dialect sau o limbă. ♦ Fig. Secundar. 2. (În sintagma) Consoană laterală (şi substantivat, f.) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. „L“ este o consoană laterală. 3. (În sintagma) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obţinerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. latéral, lat. lateralis.

LATERÁL adj. lăturalnic. (O poziţie ~.)

LATERÁL adj. v. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neîn-semnat, secundar.

laterál adj. m., pl. lateráli; f. sg. laterálă, pl. laterále

LATERÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care se află pe una dintre laturile unui obiect. 2) Care, din punct de vedere al importanţei, se situează pe al doilea plan; care este de importanţă mai mică; secundar. /<fr. latéral, lat. lateralis

LATERÁL, -Ă adj. 1. De pe o latură, de pe laturi, lăturalnic. ♢ Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului în care se vorbeşte un dialect sau o limbă. ♦ (Fig.) Secundar, îndepărtat, fără legătură directă cu ceva. 2. Consoană laterală (şi s.f. ) = consoană articulată cu vârful limbii pe palatul tare, lăsând aerul să se scurgă de o parte şi de alta a limbii. [Cf. fr. latéral].