MOCNÍT, -Ă, mocniţi, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbuşit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezeşte, care este fără viaţă, inactiv. 3. Fig. Reţinut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o ameninţare (gata să se declanşeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet şi potolit, dar persistent. – V. mocni.

MOCNÍT adj., adv. înăbuşit, înfundat. (Foc ~; focul arde ~.)

MOCNÍT adj. v. acrit, acru, alterat, ascuns, clocit, descompus, fermentat, împuţit, înăcrit, răsuflat, reţinut, stătut, stricat, tăinuit, trezit.

MOCNÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este liniştită, înceată, dar de lungă durată. 3) (despre stări de lucruri) Care ascunde o ameninţare (gata să se declanşeze). 4) (despre vreme, atmosferă) Care devine mai întunecos din cauza norilor; înnourat; mohorât. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apă) Care stă mai mult timp într-un loc; neîmprospătat. /v. a mocni