PÍNTEN, pinteni, s.m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiţă dinţată, cu un vârf etc., pe care călăreţii îl prind la călcâiul cizmelor şi care le serveşte pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ♢ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, şi a lua poziţia (reglementară) de drepţi. A bate din pinteni (de bucurie) = a-şi manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoşi) Formaţie cornoasă situată în partea de dinapoi şi de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanţă situată în partea de dinapoi şi de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părţi de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminenţe, protuberanţe, excrescenţe etc. 4. Proeminenţă a unei piese care serveşte la limitarea cursei altei piese în mişcare sau ca punct de articulaţie. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcţie sau element de construcţie care seamănă cu un pinten (1) şi care susţine sau întăreşte o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porţiune de teren care depăşeşte nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ.

PÍNTEN s. v. contrafort, maramă, năframă, nemţişor, patină, surguci.

PÍNTEN s. 1. (Mold.) şpor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreţ.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

pínten s. m., pl. pínteni

PÍNTEN¹ ~i m. 1) (la unele animale şi păsări) Proeminenţă cornoasă în partea de dinapoi şi de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezintă o proeminenţă sau o excrescenţă. /<sl. pentinu

PÍNTEN² ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiţă, fixată de călcâiul încălţămintei unui călăreţ, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminenţă pe o piesă, care serveşte ca locaş de articulaţie sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcţie din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistenţa. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu