PIŞÁ, piş, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanţă, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i acelaşi lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

PIŞÁ vb. v. ieşi, urina.

PISÁ vb. v. bate, bătători, bătuci, bodogăni, cicăli, dăscăli, decortica, îndesa, piua, plictisi, presa, sâcâi.

PISÁ vb. a mărunţi, a sfărâma, a zdrobi, (înv. şi pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.)

pisá vb., ind. prez. 1 sg. piséz, 3 sg. şi pl. piseáză

pişá vb., ind. prez. 1 sg. piş, 3 sg. şi pl. píşă, 1 pl. pişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşe; ger. pişând

A PIS//Á ~éz tranz. 1) (corpuri solide) A preface în fărâme cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (fiinţe) A bate crunt; a snopi în bătaie. 3) fig. (persoane) A deranja întruna, repetând insistent acelaşi lucru; a necăji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare