PLÓSCĂ, ploşti, s.f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund şi turtit, cu gâtul scurt şi strâmt, în care se ţine băutură şi care se poartă atârnat de o curea. ♢ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alţii. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul îşi ţinea praful de puşcă. 3. Vas făcut din tablă smălţuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizaţi la pat. – Din bg., scr. ploska.

PLÓSCĂ s. v. căpiţă, claie, porcoi, stog.

PLÓSCĂ s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. şi Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ~ plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) raţă. (~ în care urinează bolnavii imobilizaţi la pat.)

plóscă s. f., g.-d. art. plóştii; pl. ploşti

PLÓ//SCĂ ~şti f. 1) Vas mic (din lut ars, din lemn, din metal etc.), de obicei ornamentat, rotund şi turtit, cu gât scurt şi îngust, în care se ţine o băutură. ♢ A umbla cu (sau a purta) ~sca cu minciuni a spune numai minciuni. 2) Vas plat (din metal, din sticlă, din material plastic etc.) cu gura largă, folosit pentru nevoile fiziologice de bolnavii ce nu pot coborî din pat. [G.-D. ploştii] /<bulg., sb. ploska