POSESIÚNE, posesiuni, s.f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moşie. 3. Ţară slab dezvoltată, lipsită de independenţă, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posésie s.f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.

POSESIÚNE s. v. arendă, domeniu, latifun-diu, moşie.

POSESIÚNE s. 1. deţinere, posedare, stăpânire. (~ unui bun material.) 2. v. proprietate. 3. stăpânire, (fig.) mână. (Are în ~ documentele ...) 4. v. co-lonie.

posesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni

POSESIÚN//E ~i f. 1) v. A POSEDA. ♢ A intra în ~ a deveni stăpân (a ceva). 2) înv. Proprietate de pământ; moşie. 3) Ţară slab dezvoltată, aflată sub dominaţia unui stat expansionist; colonie. [G.-D. posesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. possession, lat. possessio, ~onis

POSESIÚNE s.f. 1. Drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. Colonie, ţară, teritoriu exploatat de o persoană sau de un stat. [Pron. -si-u-, var. posesie s.f. / cf. fr. possession, lat. possessio].