PRIBEGÍ, pribegesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi pribeag; a rătăci din loc în loc; a hoinări, 2. A-şi părăsi locul natal, ţara; a se refugia, a emigra, a se exila. – Din pribeag.

PRIBEGÍ vb. 1. v. hoinări. 2. v. refugia. 3. v. exila. 4. v. emigra.

pribegí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pribegésc, imperf. 3 sg. pribegeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pribegeáscă

A PRIBEG//Í ~ésc intranz. 1) A fi pribeag. 2) fig. A rătăci fără a avea un loc stabil; a umbla din loc în loc (ca un pribeag). /Din pribeag