EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna le exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baştină sau din ţară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. şi pl. exileáză

A EXIL//Á ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler

A SE EXIL//A mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler

EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din ţara, din locul de baştină). [< fr. exiler].