PROGENITÚRĂ, progenituri, s.f. Vlăstar, urmaş, odraslă; pui de animal. – Din fr. progéniture.

PROGENITÚRĂ s. 1. v. urmaş. 2. v. copil. 3. v. pui.

progenitúră s. f., g.-d. art. progenitúrii; pl. progenitúri

PROGENITÚR//Ă ~i f. 1) Copil care descinde dintr-o familie; urmaş; vlăstar. 2) Animal sau grup de animale tinere în raport cu animalele care le-au născut. /<fr. progéniture

PROGENITÚRĂ s.f. Vlăstar, urmaş; (la animale) pui, prăsilă. [< fr. progéniture].