PROTUBERÁNŢĂ, protuberanţe, s.f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieşită în relief; proeminenţă, ieşitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.

PROTUBERÁNŢĂ s. 1. proeminenţă, (pop.) bulbu-cătură. (~ anatomică.) 2. v. ieşitură.

protuberánţă s. f., g.-d. art. protuberánţei; pl. protuberánţe

PROTUBERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Parte proeminentă; ridicătură; proeminenţă; convexitate. 2) astr. Nor de gaz incandescent care se formează pe marginea discului solar. /<fr. protubérance

PROTUBERÁNŢĂ s.f. Ieşitură în afară a unui obiect, a unui organ etc.; proeminenţă. ♢ (Anat.) Protuberanţă inelară = segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali şi cerebel. ♦ (la pl.) Proeminenţe de culoare roşie pe suprafaţa Soarelui, formate din mase uriaşe de gaze incandescente care ating înălţimi de sute de mii de kilometri. [< fr. protubérance, cf. lat. protuberantia].