RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciţi, -te, adj. 1. Care a greşit drumul sau a pierdut direcţia; dezorientat. ♦ Fig. Care greşeşte prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o ţintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranţă, tulburare, absenţă. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzleţit. – V. rătăci.

RĂTĂCÍT adj. 1. v. răzleţit. 2. v. răzleţ. *3. (fig.) întunecat, tulburat. (Cu mintea ~.)

RĂTĂCÍT adj. v. eronat, fals, greşit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat.

rătăcít s. n.

RĂTĂCÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A RĂTĂCI şi A SE RĂTĂCI. 2) fig. (despre ochi, privire etc.) Care este aţintit în gol; care vădeşte absenţă, dezorientare. /v. a (se) rătăci