REGULÁ, regulez, vb. I. Tranz. 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦ Spec. A pune la punct un mecanism, a face să funcţioneze regulat; a repara. ♦ Spec. A regla, a potrivi. 2. Fig. (Fam.) A pune pe cineva la punct, a-l învăţa minte, a-i da o lecţie, a-l reduce la tăcere. – Din lat., it. regulare.

RÉGULĂ, reguli, s.f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfăşoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ♢ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporţionale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporţionale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporţională se referă la numere care sunt şi ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ♢ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obişnuit. În (bună) regulă = în ordine, aşa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruaţie. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle).

Regulă ≠ debandadă, dezordine

RÉGULĂ s. v. ciclu, menstruaţie, operaţie, period.

RÉGULĂ s. 1. v. uzanţă. 2. v. canon. 3. v. indicaţie. 4. normă, precept, principiu, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viaţă.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplină. 8. v. ordine. 9. v. rân-duială.

REGULÁ vb. 1. a sistematiza. (A ~ un cartier de locuinţe.) 2. v. regulariza.

REGULÁ vb. v. aranja, orândui, reglementa, stabili.

regulá vb., ind. prez. 1 sg. reguléz, 3 sg. şi pl. reguleáză

régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli

A REGUL//Á ~éz tranz. A organiza după anumite reguli; a pune în ordine; a regulariza. /<lat., it regulare

RÉGUL//Ă ~i f. 1) Normă potrivit căreia se desfăşoară o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ♢ ~ de trei (simplă şi compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. ~ de politeţe. ♢ De ~ în mod obişnuit; de obicei. 4) Aşezare a unor obiecte potrivit unor cerinţe. ♢ A face ~ a face ordine. În (bună) ~ aşa cum trebuie; în ordine. În toată ~a în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle

regula generala si obligatorie de conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere.

RÉGULĂ s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfăşoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obişnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle].

REGULÁ vb. I. tr. A aranja, a pune în ordine, a orândui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< lat. regulare].