SARAMÚRĂ, saramuri, s.f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare şi care se foloseşte în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conţine sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oţet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s.f.] – Din ngr. salamúra.

SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.), pentru a le conserva. 2. A ţine în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide seminţele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură.

SARAMURÁ vb. v. mura.

SARAMÚRĂ s. (pop.) sărătură, (înv. şi reg.) slatină, (reg.) mură, (Transilv. şi Ban.) murătoare. (~ pentru gogonele.)

saramurá vb., ind. prez. 1 sg. saramuréz, 3 sg. şi pl. saramureáză

saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porţii) pl. saramúri

A SARAMUR//Á ~éz tranz. 1) (alimente sau piei brute) A ţine în saramură. 2) (cereale pregătite pentru semănat) A dezinfecta prin tratare cu fungicide. /Din saramură

SARAMÚR//Ă ~i f. 1) Soluţie (concentrată) de sare, întrebuinţată, mai ales, la conservarea alimentelor. *A-şi pune pielea în (sau la)~ a face tot posibilul. 2) Apă naturală care conţine sare. 3) Zeamă sărată (cu adaos de usturoi, oţet) dată ca garnitură la unele mâncăruri. /<ngr. saeamúră