SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s.n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ♢ Ofiţer secund (şi substantivat, m.) = ofiţer care îndeplineşte funcţia de adjunct al unui căpitan de vas. Arbitru secund (şi substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiţii sportive. 2. S.n. Voce care acompaniază o voce primă şi care se găseşte pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

SECÚND adj., s. 1. adj. (înv.) secundar. (A ocupat locul ~.) 2. s. (MAR.) adjunct. (~ al coman-dantului unei nave.)

secúnd num., (persoană) s. m., pl. secúnzi; num. f. sg. secúndă, pl. secúnde

secúnd (muz., poligr.) s. n.

SECÚN//D¹ ~dă (~zi, ~de) Care urmează imediat după primul (loc, timp, importanţă, rang etc.); al doilea. /<lat. secundus, fr. second

SECÚN//D² ~zi m. rar Ofiţer de marină cu funcţia de adjunct al căpitanului unei nave. /<lat. secundus, fr. second

SECÚND s.m. Ofiţer pe o navă imediat inferior căpitanului şi care îl poate înlocui pe acesta. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

SECÚND s.n. 1. Vocea a doua care acompaniază o voce primă. 2. (Poligr.) Titlu interior al cărţilor şi broşurilor. // s.f. Tiparul de pe a doua faţă a unei coli de tipar. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

SECÚND num. ord. Al doilea. // adj. Care se află imediat după primul. [Pl. -nzi, -de. / cf. lat. secundus, fr. second].