STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.

STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înfiinţa, întări, întemeia, organiza.

STATORNICÍ vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relaţii prieteneşti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum aţi ~ concentraţia vinului?) 4. v. con-sfinţi. 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înţeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împământeni, a se încetăţeni. (S-a ~ următoarea practică ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. or-dona. 10. v. orândui. 11. v. permanentiza.

statornicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. statorniceáscă

A STATORNIC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se statornicească. 2) rar A face să intre în acţiune; a stăbili; a instaura. ~ alte rânduieli. /Din statornic

A SE STATORNIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se aşeza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obişnuit; a se încetăţeni; a se împământeni; a se înrădăcina; a se consfinţi. /Din statornic