STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni şi manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre aşezări omeneşti, despre populaţii etc.) Care nu-şi schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat³ (după datornic etc.).

Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător

STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii ~.) 3. sta-bil, (pop.) vătraş. (Ţigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susţinut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.

statórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórnice

STATÓRNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-şi schimbă uşor convingerile; constant. ♢ A fi ~ la vorbă a se ţine de cuvânt. 2) (despre locuitori, populaţie etc.) Care locuieşte permanent în acelaşi loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat