TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întărit) unde staţionează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren cu efective de mari unităţi; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Aşezare vremelnică în corturi. ♦ Aşezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflaţi la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulţime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociaţie care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TÁBĂRĂ s. v. armată, gloată, oaste, oştire, popas, putere, trupe.

TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaş, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) stanişte. (~ oştilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaş al ~erei unioniste.) 7. ceată, grup. (S-au împărţit în două ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)

tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábere

TÁB//ĂRĂ¹ ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turişti, sportivi); campament. ♢ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marş; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TÁB//ĂRĂ² ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziţie cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru