TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreţ din şa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o uşă, o poartă etc. 2. Refl. A se aşeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-şi pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t ă r t j a.

TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.

TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. şi fam.) a (se) bufni, a (se) buşi. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ uşa de perete.)

trântí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. trânteáscă

A TRÂNT//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uşi, porţi) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenţă. ♢ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă şi neglijent. /<sl. trotiti

A SE TRÂNT//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre fiinţe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuşi. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti