USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A scoate sau a-şi pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzaţie puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, peşte pentru a le putea conserva. 3. Refl. şi tranz. A-şi pierde sau a face să-şi piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părţi ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-şi pierde seva; a se veşteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privaţiuni, a duce o viaţă grea. – Lat. exsucare.

A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi

A usca ≠ a uda, a umezi

USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.

USCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. şi reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtosa. (Pâinea veche s-a ~.)

uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. şi pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. usúce

A USCÁ usúc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ♢ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare

A SE USCÁ mă usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ♢ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzaţie puternică de sete. 2) (despre vegetaţie) A-şi pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre fiinţe) A slăbi tare (din cauza unei suferinţe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre ţesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare