VENTÚZĂ, ventuze, s.f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puţin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulaţia unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse.

VENTÚZĂ s. (pop.) pahar, (reg.) zbancă, zbanţ. (E răcit, i-a pus ~e.)

ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze

VENTÚZ//Ă ~e f. 1) Vas mic de sticlă, care se aplică pe corpul unui bolnav, după ce s-a rarefiat aerul din el prin încălzire, pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 2) zool. Organ al unor animale acvatice cu ajutorul căruia ele se pot lipi de corp (pentru a suge sângele). 3) Dispozitiv cu ajutorul căruia se poate extrage aerul care împiedică circulaţia apei într-o conductă. /<ngr. ventuza, fr. ventouse

VENTÚZĂ s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite să se fixeze pe diferite corpuri ca să sugă. 2. Păhărel special de sticlă care se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. Aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul care împiedică circulaţia apei într-o conductă. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele maşinii de imprimat. [< fr. ventouse].