ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. şi refl. (Înv. şi pop.) A da sau a prinde putere, a(-şi) reface forţele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

A se împuternici ≠ a se moleşi

ÎMPUTERNICÍ vb. v. autoriza.

ÎMPUTERNICÍ vb. v. fortifica, îndrepta, înfi-ripa, întări, întrema, înzdrăveni, recon-forta, reface, restabili, tonifica.

împuternicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împuterniceáscă

A SE ÎMPUTERNIC//Í mă ~ésc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forţe fizice şi/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

A ÎMPUTERNIC//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârşi ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic