ÎNŢEPĂTÚRĂ, înţepături, s.f. 1. Înţepare; efectul produs de o înţepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înţepa + suf. -ătură.

ÎNŢEPĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ÎNŢEPĂTÚRĂ s. 1. împunsătură, (înv.) puntură. (O ~ de ac.) 2. ciupitură, pişcătură. (O ~ de ţânţar.) 3. v. pişcătură. 4. v. junghi. 5. (MED.; la pl.) junghiuri (pl.), (fig.) ace (pl.). (Mii de ~ îi străbat trupul.)

înţepătúră s. f., g.-d. art. înţepătúrii; pl. înţepătúri

ÎNŢEPĂTÚR//Ă ~i f. 1) Senzaţie dureroasă provocată prin înţepare; împunsătură. 2) Loc unde s-a produs o înţepare; împunsătură. 3) fig. Vorbă sau expresie răutăcioasă, adresată cuiva; împunsătură; şfichi. /a înţepa + suf. ~ătură