ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. Refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în“) A se bizui, a se încrede în ceva. [Var.: (reg.) încuméte vb. III] – Cf. lat. c o m m i t t e r e.

A se încumeta ≠ a (se) jena, a se ruşina, a se sfii

ÎNCUMETÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.

ÎNCUMETÁ vb. 1. v. îndrăzni. 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te ~ să întârzii!)

încumetá vb., ind. prez. 1 sg. încúmet, 3 sg. şi pl. încúmetă; conj. prez. 3 sg. şi pl. încúmete

A SE ÎNCUMETÁ mă încúmet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propoziţie complementară cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a îndrăzni. 2) A avea toată nădejdea; a se încrede. /în + lat. cumeta