ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumează, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumează într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

ÎNDRUMĂTÓR s., adj. 1. s. v. ghid. 2. s. călăuză, ghid, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu.) 3. s. călăuză, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. şi fam.) dascăl, (înv.) povaţă, tocmitor. (X îi serveşte drept ~ în viaţă.) 4. adj., s. călăuzitor, povăţuitor, sfătuitor, (înv.) îndrep-tător, purtător. (I-a fost un excelent ~.) 5. adj. v. indicator. 6. adj. povăţuitor, sfătuitor, (înv.) învăţător. (Carte ~.)

îndrumătór adj. m., pl. îndrumătóri; f. sg. şi pl. îndrumătoáre

ÎNDRUMĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care îndrumează; care orientează; călăuzitor. Carte ~oare. /a îndruma + suf. ~ător