ÎNSUŞÍ, însuşesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropria. ♦ A-şi aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoştinţe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăţa. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ţine seama de părerea cuiva. – Din pron. însuşi, v. însumi.

A însuşi ≠ a pierde

ÎNSUŞÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Şi-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprin-de, a învăţa, a prinde. (Nu e meşteşug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

î́nsuşi pr. m., adj. m., pl. î́nşişi; f. sg. î́nsăşi, pl. î́nseşi/î́nsele

însuşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. însuşésc, imperf. 3 sg. însuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. însuşeáscă

A ÎNSUŞ//Í ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparţin nimănui) A lua în stăpânire; a-şi apropria. 2) (cunoştinţe) A dobândi prin învăţătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuşi