ÎNTĂRÍRE, întăriri, s.f. Acţiunea de a (se) întări şi rezultatul ei. ♢ Pronume de întărire = pronume care însoţeşte un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

Întărire ≠ slăbire

ÎNTĂRÍRE s. 1. v. solidificare. 2. v. durificare. 3. v. consolidare. 4. v. fortificare. 5. fortificare, (fig.) călire, oţelire. (~ lui în luptă.) 6. v. în-tremare. 7. v. intensificare. 8. v. amplificare. 9. v. legalizare. 10. v. confirmare. 11. (JUR.) confirmare, recunoaştere, validare. (~ unui deputat.) 12. adeverire, arătare, atestare, certifi-care, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 13. consolidare, stabilizare. (~ situaţiei lor.) 14. consolidare, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.) 15. consolidare, strângere, (fig.) cimentare. (~ relaţiilor economice dintre ...) 16. v. accentuare.

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri