ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înfiinţa, a funda (un stat, o instituţie etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

ÎNTEMEIÁ vb. v. autoriza, fortifica, îndreptăţi, îngădui, întări, justifica, permite.

ÎNTEMEIÁ vb. 1. v. înfiinţa. 2. v. făuri. 3. a înfiinţa, (înv. fig.) a aşeza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza.

întemeiá vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 sg. şi pl. întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. întemeiéze; ger. întemeínd

A ÎNTEME//IÁ ~iéz tranz. 1) (întreprinderi, grupări, publicaţii, teorii) A face să ia fiinţă (având un temei real); a fonda; a înfiinţa; a crea. 2) rar (clădiri, construcţii) A ridica, punând temelie trainică; a dura. ~ un oraş. /în + temei

A SE ÎNTEME//IÁ mă ~iéz intranz. A pune temei; a se sprijini; a se baza; a se bizui; a conta. /în + temei