ŞFÍCHI, (I) interj., (II) şfichiuri, s.n. I. Interj. Cuvânt care imită şuieratul biciului. II. S.n. 1. Capătul subţire şi neîmpletit al biciului; pleasnă. ♦ Lovitură dată cu vârful biciului. ♦ Fig. Vorbă răutăcioasă, răutate, împunsătură. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în sfichi = a înţepa cu vorba; a ironiza. 2. Mănunchi, grup de fire de păr. – Onomatopee.

ŞFICHI s. sfârc, pleasnă, (reg.) plesnitoare, şugar. (~ de bici.)

ŞFICHI s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

şfichi interj.

şfichi s. n., pl. şfíchiuri

ŞFICHI ~uri n. 1) Capătul subţire, neîmpletit, al harapnicului, care produce pocnituri. 2) Lovitură dată cu vârful biciului (însoţită de o pocnitură). 3) reg. Smoc de păr care rămâne neîmpletit sau care iese de sub broboadă ori căciulă. 4) Fiecare dintre vârfurile mustăţilor. 5) fig. Vorbă usturătoare; împunsătură; înţepătură. ♢ A lua pe cineva în ~ a lua în râs pe cineva; a ironiza. / Onomat.

sfichi s.n. (reg.) vârful biciului, pleasnă.