ŢARC, ţarcuri, s.n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p.ext. suprafaţa împrejmuită de acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ţinuţi copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spaţiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. c a r k, gr. t s á r k o s.

ŢÂRC interj. v. ţâr¹.

ŢARC s. v. ocol.

ŢARC s. v. arie, arman, coş, ladă, staul.

ţarc s. n., pl. ţárcuri

ţârc interj.

ŢARC ~uri n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; coşar. 2) Îngrăditură în jurul unui stog de fân. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; făţare. 4) rar Mică îngrăditură mobilă, care limitează copiilor spaţiul de deplasare, când încep să meargă. 5) Mică construcţie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelaţie din emisfera boreală; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.