ŢÚRŢUR, ţurţur, s.m. 1. Sloi mic de gheaţă de formă prelungită şi uşor ascuţită spre vârf, care se formează de-a lungul streşinilor sau pe ramuri, prin îngheţarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: ţúrţure s.m.] – Et. nec.

ŢÚRŢUR s. v. canaf, ciucure, franj, jgheab.

ŢÚRŢUR s. 1. (pop.) ţurloi, (reg.) scuţ, (Munt. şi Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiţă, (Olt.) ţorţoloş, ţuţuroi, (înv.) stur. (Pe streşini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. şi Transilv.) sloiete. (~ de gheaţă, pe apa.)

ţúrţur s. m., pl. ţúrţuri

ŢÚRŢUR ~i m. 1) Formaţie mică de gheaţă în formă de con, care atârnă de streşini sau de ramurile copacilor, apărută prin îngheţarea picăturilor de apă ce se preling. 2) mai ales la pl. pop. Fascicul de fire unite între ele, prins ca ornament de marginea unor piese decorative sau vestimentare. /Orig. nec.

túrtur¹ s.n. (înv.) tremur, fior, înfiorare.

túrtur², -ă, adj. (reg.) acricios.