CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S.n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele ţări) Sistem de notare a sârguinţei la învăţătură şi a conduitei elevilor şi studenţilor sau de apreciere a muncii cuiva; fiecare dintre indicaţiile „excepţional“, „foarte bine“, „bine“, „suficient“ şi „insuficient“, cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif.

CALIFICATÍV s. 1. v. epitet. 2. v. apelativ.

calificatív adj. m., pl. calificatívi; f. sg. calificatívă, pl. calificatíve

calificatív s. n., pl. calificatíve

CALIFICATÍV² ~e n. 1) Termen prin care o persoană sau un lucru se include într-o anumită categorie pe baza trăsăturilor proprii. 2) Sistem de notare a sârguinţei la învăţătură şi a conduitei elevilor şi studenţilor. 3) Fiecare dintre indicaţiile („excepţional“, „foarte bine“, „bine“, „suficient“, „insuficient“) specifice acestui sistem de notare. /<fr. qualificatif

CALIFICATÍV¹ ~ă (~i, ~e) Care califică. Adjectiv ~ . /<fr. qualificatif

CALIFICATÍV, -Ă I. adj. care califică, arată o calitate. II. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. ♢ notă, menţiune cu care se apreciază sârguinţa elevilor şi a studenţilor, activitatea oamenilor muncii. (<fr. qualificatif)

CALIFICATÍV, -Ă adj. Care califică, care arată o calitate, o însuşire. // s.n. Cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. V. atribut, epitet. ♦ Notă, menţiune cu care se apreciază sârguinţa şi purtarea elevilor şi a studenţilor sau activitatea oamenilor muncii. [< fr. qualificatif].