COÁSTĂ, coaste, s.f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste şi arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în faţă de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ♢ Expr. (E) slab de-i poţi număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ♢ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simţi stingherit în acţiuni de prezenţa permanentă (şi indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (şi greu). ♦ Latură. ♢ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistenţă, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, ţărm (al unei mări). 5. (Ieşit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

COÁSTĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.

COÁSTĂ s. 1. dungă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 2. v. flanc. 3. v. pantă. 4. v. ţărm.

coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste

COÁST//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la şold; rână. ♢ Slab de-i poţi număra ~ele extrem de slab; numai pielea şi oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau suliţa) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; versant; costişă; povârniş; pantă. 4) Linia de contact între uscat şi apa mării sau a oceanului; ţărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigaţie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

coástă (-te), s.f. – 1. Fiecare din oasele care alcătuiesc toracele. – 2. Hipocondru, deşert. – 3. Latură, parte laterală. – 4. Costişă, pantă, povîrniş. – 5. Mal, ţărm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Puănariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costiţă, s.f. (coastă sau coastă mică; costiţă, cotlet); costoală, s.f. (Trans., pantă, coastă); costină, s.f. (pantă, coastă); costiş, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formaţie proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costiş(e), s.n. şi f. (latură; povîrniş, coastă, pantă); costişeţ (var. costeşeţ), adj. (oblic, pieziş).