FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da fiinţă şi formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua fiinţă, a lua naştere. 2. A educa, a creşte. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confecţiona forme de turnătorie, a îndeplini operaţia de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.

FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (Fil.: În corelaţie cu conţinut) Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ♢ Forme ale conştiinţei sociale = forme distincte ale vieţii spirituale ale societăţii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcţia lor socială specifică şi prin modul specific de reflectare a existenţei sociale (filozofia, morala, arta, ştiinţa etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ţine seamă de mărimea ei. 2. Înfăţişare, aspect (extern), contur, siluetă. ♢ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiţii (fizice şi intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament, disciplină, viaţă sportivă etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conţinutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conţinutului de idei şi de sentimente al unei compoziţii muzicale; structura unei compoziţii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ♢ Formă de guvernământ = mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului. 7. Dispoziţie de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti). ♢ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparenţele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcţie gramaticală. 9. Vas, tipar, model care serveşte pentru a da unor materiale o anumită înfăţişare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfăţişare în care se toarnă un material şi care reprezintă negativul obiectului obţinut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaţ completată de jur împrejur cu material de albitură şi închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în maşina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

FÓRMĂ s. v. brutărie.

FÓRMĂ s. 1. v. configuraţie. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.

FORMÁ vb. 1. v. fasona. 2. v. alcătui. 3. v. constitui. 4. a constitui, a fi, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esenţială a lucrării.) 5. a crea, a pregăti. (~ cadre de speci-alişti.) 6. v. educa.

formá vb., ind. prez. 1 sg. forméz, 3 sg. şi pl. formeáză

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

FÓRM//Ă ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conţinut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ♢ (A fi) în ~ a se afla în condiţii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conţinutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităţilor de limbă. ♢ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenţă care este în contradicţie cu conţinutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configuraţie. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

A SE FORM//Á mă ~éz intranz. A-şi lua începutul; a lua naştere; a lua fiinţă. /<fr. former, lat. formare

A FORM//Á ~éz tranz. 1) A face să se formeze. 2) A dezvolta prin acţiuni conştiente şi sistematice de instruire şi educare. 3) (metale sau aliaje în stare lichidă) A turna într-un tipar (pentru a da o formă). /<fr. former, lat. formare

forma de afirmare publica a convingerilor personale sau de grup in legatura cu un anumit eveniment de interes major

forma de asociere in care proprietatile sunt administrate impreuna de persoane desemnate in urma votului majoritatii

forma de lupta a taranilor impotriva nobililor

forma de relief formata in loess prin tasare

Formă (doctrină)de logică modală ce constitue o parte a logicii ce studiază legile de raţionare în care intervin pe lângă propoziţiile asertorice, propoziţii de forma:„Este posibil p“; „Este necesar p“; „Este imposibil p“; „Este contigent p“. Logica formală a fost fundemantată pentru prima dată de Aristotel în localitatea STAGIRA (locul în care s-a născut), cetate în Grecia antică situată in Nord-Estul peninsulei Halkidiki. STAGIRA a fost fondată in anul 655 î.H. de coloniştii ionieni din Andros.

Formă (doctrină)de logică modală ce constitue o parte a logicii ce studiază legile de raţionare în care intervin pe lângă propoziţiile asertorice, propoziţii de forma:„Este posibil p“; „Este necesar p“; „Este imposibil p“; „Este contigent p“. Logica formală a fost fundemantată pentru prima dată de Aristotel în localitatea STAGIRA (locul în care s-a născut), cetate în Grecia antică situată in Nord-Estul peninsulei Halkidiki. STAGIRA a fost fondată in anul 655 î.H. de coloniştii ionieni din Andros.

FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua fiinţă. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦ tr. A alcătui, a confecţiona. 2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a creşte. [< fr. former, it., lat. formare].

FÓRMĂ s.f. 1. Înfăţişare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament; condiţie fizică bună. ♢ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiţii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziţie legală de procedură. ♢ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oţel în care se toarnă litere; zaţ al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

forma de satisfacere sexuala care nu implica penetrarea cu organe sexuale naturale, prin care se autostimuleaza (sau se stimuleaza), manual sau cu obiecte sexuale, organele genitale in scopul abtinerii orgasmului. Masturbarea este denumita si activitatea sexuala solitara fiindca, in majoritatea cazurilor, are loc din/in lipsa unui partener.

forma folosita in Maramures pentru „castane“

forma de executare a unor lucrari, pe baza de contract si caiet de sarcini, de catre o persoana sau o intreprindere pentru o alta persoana.

forma vegetativa a unor microorganisme(ex amibe)

Forma stalcita a unei centime.