IZVÓR, izvoare, s.n. 1. Apă subterană care iese sau ţâşneşte la suprafaţa pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăşte la suprafaţa pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârşie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, ştiinţific). – Din sl. izvorŭ.

IZVÓR s. v. cauză, considerent, început, mobil, motiv, obârşie, origine, pricină, prilej, provenienţă, raţiune, sursă, temei.

IZVÓR s. 1. (reg.) cişmea. (Un ~ cu apă lină.) 2. obârşie, (rar) sursă, (înv.) fântână, scăturină, sorginte. (La ~ul Oltului.) 3. sursă. (Un ~ de lumină.) 4. v. act. 5. informaţie, sursă. (Studiu bazat pe ~oare bogate.) *6. (fig.) germen, sămânţă, sursă. (~ul dragostei lor.)

izvór s. n., pl. izvoáre

IZV//ÓR ~oáre n. 1) Şuviţă de apă subterană care iese (cu putere) la suprafaţă. 2) Loc de unde îşi are începutul o apă curgătoare. 3) Loc în care se produce sau de unde se emite (putându-se dobândi) ceva (cu belşug); sursă. Pământul este ~orul bogăţiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referinţă; sursă. /<sl. izvoru