TEMÉI, temeiuri, s.n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ♢ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acţiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopţii. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.

TEMÉI s. v. abundenţă, bază, belşug, bogăţie, fundament, fundaţie, gros, îmbelşugare, îndestulare, miez, mijloc, mulţime, prisos, putere, talpă, tălpoi, temelie, toi.

TEMÉI s. 1. v. bază. 2. bază, esenţă, fundament, temelie, (înv.) cap. (~ul teoriei sale.) 3. v. jus-tificare. 4. justificare, logică, motivare, noimă, raţiune, rost, sens. (Nu văd ~ul comportării lui.) 5. v. cauză. 6. v. motiv.

teméi s. n., pl. teméiuri

TEMÉ//I ~iuri n. 1) Element esenţial de temelie; parte fundamentală. A surpa ~iurile vechi. ♢ De ~ a) de bază; fundamental; b) serios; c) însemnat. Fără (sau lipsit) de ~ lipsit de bază reală; neîntemeiat. Cu ~ a) ca-re se sprijină pe o bază solidă; în mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoacă sau determină apariţia efectului; pricină; motiv; cauză. ♢ Cu tot ~iul având destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrală a unui fenomen în desfăşurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli