MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care aparţine moralei, conduitei admise şi practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conţine o învăţătură; moralizator. 2. Care aparţine psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S.n. 1. Ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultăţile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ♢ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

Moral ≠ amoral, imoral, nemoral

MORÁL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.

morál adj. m., pl. moráli; f. sg. morálă, pl. morále

morál s. n., pl. moráluri

MORÁL² n. 1) Ansamblu de calităţi psihice şi spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispoziţie sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

MORÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de morală; referitor la morală. 2) Care conţine o morală. 3) Care ţine de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învăţătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăţilor psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispoziţie sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].