RÁNĂ, răni, s.f. 1. Ruptură internă sau exterioară a ţesutului unei fiinţe vii, sub acţiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ♢ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situaţia. A pune degetul pe rană = a găsi şi a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situaţii neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferinţă, chin sufletesc. – Din sl. rana.

RẤNĂ s.f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ♢ Loc. adv. şi (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s.f.] – Lat. *rena (= renes).

RÂNĂ s. v. coardă.

RÁNĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferinţă, supliciu, tortură, urmă.

RÁNĂ s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. şi reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adâncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ uşoară la mână.)

ránă s. f., g.-d. art. rănii; pl. răni

rână s. f.

RÁNĂ răni f. 1) Vătămare locală a unui ţesut organic, provocată de o traumă; plagă; leziune. ♢ Bun de pus la ~ se spune despre o persoană bună la inimă. A pune degetul pe ~ a arăta care este situaţia adevărată, fără ocolişuri şi menajamente. 2) fig. Suferinţă morală. [G.-D. rănii] /<sl. rana

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ♢ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis