STÉMĂ, steme, s.f. 1. Semn convenţional distinctiv, caracteristic şi simbolic, al unei ţări, al unui oraş, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ♢ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alţii. 3. (Înv.) Piatră preţioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.

STÉMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)

STÉMĂ s. v. nestemată, piatră preţioasă, piatră rară, piatră scumpă.

stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme

STÉM//Ă ~e f. 1) Semn simbolic al unei ţări sau al unui oraş (zugrăvit pe drapel, monede, ştampile etc.); herb; blazon. 2) Marcă de nobleţe a unei familii sau dinastii; blazon; herb. 3) înv. Podoabă pe care o purtau femeile pe cap; diademă. ♢ A fi cu ~-n frunte a se crede mai deosebit decât ceilalţi. 4) înv. Piatră preţioasă. /<ngr. stémma, lat., fr. stemma,sl. stemas