SÚFLU, sufluri, s.n. 1. Respiraţie. ♦ Nume generic dat sunetelor care se produc la nivelul pleurei, inimii sau vaselor în diferite boli, asemănătoare cu zgomotul făcut de o coloană de aer sau de lichid împinsă cu forţa într-un canal îngust. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistenţă fizică (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masă de aer deplasată cu violenţă (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii şi distrugeri. 4. Fig. Avânt, elan, însufleţire. – Din fr. souffle.

SÚFLU s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasi-une, patimă, pornire, răsuflare, respi-raţie, suflare.

SÚFLU s. 1. suflare. (Dintr-un ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 2. bătaie, suflare, (înv. şi pop.) suflat, (reg.) zălişte. (Stă în ~ul vântului.) 3. adiere, boare, pală, suflare, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici un ~ de vânt.)

súflu s. n. (sil. -flu), art. súflul; pl. súfluri

SÚFLU ~ri n. 1) Curent slab de aer. 2) fig. Forţă însufleţitoare. ~l tinereţii. [Sil. su-flu] /<fr. soufle

suflu (conform DEX)