ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. şi refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. u l o v i t ' „ a prinde, a surprinde“.

ULUÍ vb. v. ameţi, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuşi, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.

ULUÍ vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligenţa lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a ~.) 4. v. minuna.

uluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uluiáscă

A ULU//Í ~iésc tranz, A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit'

A SE ULU//Í mă ~iésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit'