URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma.

A urma ≠ a preceda

ÚRMĂ s. v. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare.

ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristeţe.) 8. v. sfârşit.

URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toţii.) 2. v. însoţi. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcţie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.

urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. şi pl. urmeáză

úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme

A URM//Á ~éz 1. tranz. 1) şi fig. (fiinţe) A însoţi mergând în urmă. 2) (indici ai direcţiei) A ţine fără abatere. ~ drumul. 3) (indicaţii, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învăţământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acţiuni începute mai înainte) A desfăşura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziţii completive) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziţii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susţină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcţie (cuiva). A-i ~ unui şef de secţie. 3) A succeda în timp sau în spaţiu. După sâmbătă ~ează duminică. ♢ Va urma formulă care se scrie la sfârşitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligaţia; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă

ÚRM//Ă ~e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafaţă oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ♢ A da de ~ a dispune de informaţia necesară. A-i da (cuiva) de ~ (sau a şti de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârşitul unei acţiuni sau al unui fenomen. ♢ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârşit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viaţă. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârşit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau până la ~) în (la) sfârşit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea ţine de alţii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alţii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma