DIVINITÁTE, divinităţi, s.f. 1. Fiinţă imaginară cu însuşiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esenţă divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.

DIVINITÁTE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer. 3. v. zeu.

divinitáte s. f., g.-d. art. divinităţii; pl. divinităţi

DIVINIT//ÁTE ~ăţi f. 1) (în concepţiile religioase) Forţă supranaturală creatoare şi cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; dumnezeire. [Art. divinitatea; G.-D. divinităţii] /<fr. divinité, lat. divinitas

DIVINITÁTE s.f. 1. Fiinţă socotită de cei mistici drept creatoare şi cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esenţă, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité].