INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ♢ Făină integrală = făină brută obţinută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuaţie integrală = ecuaţie în care se efectuează o integrare asupra funcţiei necunoscute. 3. S.f. (Mat.) Funcţie care se obţine prin integrarea unei funcţii date, a unei ecuaţii diferenţiale sau a unei ecuaţii cu derivate parţiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operaţia de integrare. – Din fr. intégral.

Integral ≠ parţial

INTEGRÁL adj., adv. 1. adj. v. complet. 2. adj. v. exhaustiv. 3. adj. v. total. 4. adv. absolut, complet, completamente, total, (înv. şi pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 5. adj. v. deplin. 6. adj. v. neprecupeţit.

integrál adj. m. (sil. -gral), pl. integráli; f. sg. integrálă, pl. integrále

INTEGRÁL ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care nu a suferit nici o vătămare; cu integritatea neatinsă; întreg; intact. ♢ Făină ~ă făină brută. 2): Calcul ~ ramură a matematicii care se ocupă cu studiul integralelor. [Sil. -te-gral] /<fr. intégral

INTEGRÁL, -Ă adj. 1. Întreg, neîmpărţit, complet. ♢ Făină integrală = făină obţinută prin măcinarea grâului, din care s-au extras grişul şi făina albă. 2. Calcul integral = calcul opus calculului diferenţial, care studiază proprietăţile şi aplicaţiile integralelor. [< fr. intégral, cf. lat. integer – întreg].