ÁPĂ, ape, s.f. I. 1. Lichid incolor, fără gust şi fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelişurile Pământului. ♢ Apă neagră = glaucom. ♢ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conţinut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult şi fără rost. A fi (toţi) o apă (şi un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre ţesături) a-şi micşora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situaţie grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ♢ Ape teritoriale = porţiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ♢ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Ştie lecţia pe dinafară. ♢ Expr. A şti (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaşte gândurile, intenţiile sau dispoziţia cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiţii nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ♢ Apă grea = combinaţie a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluţie folosită ca decolorant în industria textilă şi a hârtiei. Apă de var = soluţie cu proprietăţi antidiareice şi antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreţii apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ♢ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

ÁPĂ s. v. ciroză hidrică, hidropizie, lacrimi, salivă, scuipat, scuipătură, spută.

ÁPĂ s. 1. v. pârâu. 2. v. râu. 3. v. fluviu. 4. v. mare. 5. v. ocean. 6. fântână. 7. v. cişmea. 8. v. transpiraţie. 9. (CHIM.) apă de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apă de var v. lapte de var; apă minerală = borviz, (reg.) borcut, (înv.) apă gazoasă, apă metalică, apă metalicească; apă oxigenată = peroxid de hidrogen.

ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe

ÁP//Ă ĕ f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust şi fără miros, fiind o combinaţie de oxigen şi hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ♢ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conţin prea multă apă şi nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conţinut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ♢ ~ curgătoare apă care curge pe o albie şi se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălţi). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre preţioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluţii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ♢ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric şi acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăţi dezinfectante şi decolorante. 5) Secreţie a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni. ♢ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /

Apa subterana, de obicei de mare adancime, in zonele foarte reci, permanent inghetata

apa sfintita

ápă (-pe), s.f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelişurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreţie. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Puşcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu şi ngr. νερό; uzul ngr. are şi alte corespondenţe cu rom., cf. a şti (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s.m. (sacagiu), pe care Puşcariu 92 şi REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s.f. (inundaţie); apătos, adj. (apos), formaţie internă în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminaţia -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Puşcariu 95 şi DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoşa, vb. (a ţîşni apă, a se umple de apă); apşoară, s.f. (rîuşor, pîrîu).

APA DE COLONIE adj. parfum

apa minerala alcalina

apa minerala alcalina

apa minerala alcalina