APÉL, apeluri, s.n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenţa lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivităţi etc. 3. Cerere, rugăminte. ♢ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acţiune făcută la o instanţă judecătorească superioară, spre a obţine anularea unei sentinţe date de o instanţă inferioară şi judecarea în fond a procesului. ♢ Curte de apel = instanţă judecătorească, superioară tribunalului, care avea competenţa de a judeca recursul cuiva împotriva sentinţei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.

APÉL s. 1. chemare. (~ lansat către electorat.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ul la şcoală.) 3. v. cerere.

apél s. n., pl. apéluri

APÉL ~uri n. 1) Rostire succesivă a numelor unor persoane pentru a verifica prezenţa lor într-un anumit loc. 2) Chemare adresată maselor. 3) Rugăminte adresată cuiva. 4) Chemare la distanţă printr-un semnal sonor sau luminos, folosit în telefonie şi telegrafie. /<fr. appel

APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezenţei lor într-un loc). 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi. ♦ Îndemn; cerere, rugăminte. ♢ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Ieşit din uz) Acţiune făcută la o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară. [Pl. -luri. / < fr. appel].

apél (-uri), s.n. – 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen şcolăresc şi militar; sensul 2 şi der. săi sînt termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s.m.; apelaţi(un)e, s.f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj.